Tensiuni în Dreapta Franceză înainte De Alegerile Anticipate. Amenințat Cu Excluderea, șeful Les Républicains A închis Sediul Partidului
„Aud multe elucubraţii despre închiderea sediului LR. Am luat această decizie în urma ameninţărilor primite şi dezordinii de ieri”, a anunţat Éric Ciotti într-un mesaj publicat miercuri după-amiaza pe X.
„Trebuie să garantez securitatea personalului. În plus, nicio reuniune nu a fost prevăzută la sediu în această (miercuri – n.r.) după-amiază”, a adăugat el.
Reuniunea a fost convocată de secretara generală a LR, Annie Genevard. Preşedintele LR contestă însă validitatea acestei reuniuni, apreciind că este organizată „prin încălcarea flagrantă a statutului” partidului şi nu are „nicio valoare juridică”. Acest lucru arată faptul că Éric Ciotti intenţionează să se agaţe de post, comentează BFMTV.
Ciotti a subliniat că „numai membrii îi vor putea lua” funcţia pe care a obţinut-o într-un scrutin strâns la sfârşitul lui 2022. Totuși, mulţi dintre opozanţii săi din interiorul formaţiunii nu-l mai consideră…
- Pe ce trenuri CFR Călători poți mânca o masă caldă și cât costă o omletă sau o ceafă de porc cu cartofi prăjiți
- postul public RTÉ, Irish Independent și alte instituții media, evacuate
- Trump dă vina pe alegători pentru prăbușirea burselor americane
- Cesc Fabregas a lăsat „mască” pe toată lumea, la două zile după rezultatul istoric Lens
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună

