Producătorii De Bere Din România Se Așteaptă La Creșterea Vânzărilor în Timpul Campionatului European De Fotbal
„Este însă dificil să anticipăm procente exacte, mai ales în acest an, pentru că ne aflăm într-o perioadă de contracție a consumului de bere în general. Acesta depinde de puterea de cumpărare a românilor. Din păcate, anul acesta, ca și anul anterior, consumul de bere este afectat de inflație. Dar ne așteptăm, desigur, la o creștere în perioada acestei competiții, cu un vârf în iulie, care tradițional este luna cu cel mai mare consum de bere”, a declarat, pentru Libertatea, Julia Leferman, directorul general Berarii României.
La Euro 2020 – campionat care s-a ținut în vara lui 2021, în plină pandemie – consumul de bere a fost de 1,78 de milioane de hectolitri în luna iunie, mai spune Leferman.
Consumul s-a mutat însă din restaurante și terase în retail, adică oamenii cumpărau separat și consumau acasă.
Cum a fost la ultimul Euro
Față de luna similară din 2019, când nu exista nici competiția, nici pandemia, a fost înregistrată la…
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”
- SRI anunță două noi amenințări la Aeroportul Otopeni

