Filmele istorice care au adus necazuri: Sergiu Nicolaescu a adus bani de acasă, iar Liviu Ciulei a renunțat la cariera cinematografică
Faptele eroice ale românilor din timpul Primului Război Mondial au intrat în atenția cineaștilor imediat după încheierea marii conflagrații. Însă perioada când au umplut rolele de film, dar și sălile cinematografelor a fost în timpul vieții lui Sergiu Nicolaescu, cunoscut pasionat al subiectelor istorice.
Evocarea acestui moment într-un film de lungmetraj s-a numărat printre obiectivele lui Sergiu Nicolaescu încă de la finalul anilor ’70. Una dintre stenogramele discuţiilor sale telefonice, datată 21 iunie 1978 şi aflată în dosarul de urmărire informativă deschis pe numele său la 8 februarie 1978, sub numele conspirativ de „Ştefan Nicolau“, arată că cineastul semnase deja un contract cu Casa de Filme nr. 5 pentru filmul „Mărăşeşti“, scenariul fiind scris de Vintilă Corbul şi Eugen Burada. Pentru că Dumitru Fernoagă îl anunţase că nu are cum să introducă prea curând filmul în planul de producţie, Sergiu Nicolaescu discutase deja cu o altă casă de film, în intenţia de a-şi vedea cât mai curând proiectul materializat. Până la urmă, filmul nu s-a mai realizat deloc, până în 1989, cel mai probabil plecarea celor doi scenarişti în Franţa fiind argumentul decisiv pentru care povestea a rămas „la sertar“.
Scopul: rolul lui Carol I
După Revoluţie, ideea a revenit în prim-plan, dar de data aceasta Sergiu Nicolaescu a colaborat cu omul politic Corneliu Vadim Tudor, colegul său din Senat, la scrierea unui scenariu mult mai amplu despre participarea României la Primul Război Mondial. Cineastul ar fi vrut ca primele secvenţe ale filmului să prezinte Consiliul de Coroană din august 1914 – care a decis menţinerea ţării în neutralitate – şi profunda mâhnire din cauza căreia Regele Carol I avea să moară curând după.
Pe 25 iunie 1997, invitat fiind în emisiunea „Milionarii de la miezul nopţii“, Sergiu Nicolaescu afirma: „Port barbă, ceea ce înseamnă că pregătesc un rol. Este vorba despre un film care se petrece în Primul Război Mondial, vreau să joc rolul lui Carol I, pe care l-am mai jucat în 1977 (n.r. – în serialul „Războiul independenţei“ şi lungmetrajul „Pentru Patrie“). În 1914, regele a murit. Eu îl voi juca pe rege în ultima perioadă a vieţii sale. Este o şansă uriaşă pentru un interpret – pentru că eu nu mă consider actor, n-am jucat decât rolurile care mi se potriveau – să poată relua un personaj din urmă cu două decenii. Voi filma şi moartea regelui, Carol a murit de inimă rea şi există suficiente motive să se creadă că s-a sinucis. «Triunghiul morţii» se va numi filmul, dar deocamdată n-am banii…“. O bună parte a filmărilor au avut loc, într-adevăr, în vara anului 1997, dar Sergiu Nicolaescu n-a primit aprobarea pentru a filma la Castelul Peleş, aşa că scenariul a fost refăcut, cineastul renunţând la rolul bătrânului monarh şi atribuindu-şi-l în schimb pe cel al generalului Alexandru Averescu. La vremea respectivă, partidul politic din care făcea parte Nicolaescu, Partidul Democraţiei Sociale din România, se afla în opoziţie, iar la conducerea Ministerului Culturii, instituţie ce are în subordine Muzeul Naţional Peleş, se afla Ion Caramitru, relaţiile dintre cei doi fiind glaciale.
Până la urmă, Sergiu Nicolaescu l-a interpretat din nou pe Carol I, în docudrama „Carol I – Un destin pentru România“, care a avut premiera pe 9 mai 2009. De data aceasta, cineastul a putut filma fără probleme atât la Castelul Peleş, cât şi la Palatul Cotroceni.
Film terminat cu bani de-acasă
De fapt, Caramitru n-a fost singurul rival care a încercat să-i pună „tălpi“ lui Nicolaescu, profitând de contextul anilor respectivi. Cineastul povestea, cu ocazia lansării peliculei: „Pornind de la «Dacii» am trecut cu filmele prin mai toată istoria României, dar nu m-am putut apropia de Primul Război Mondial. În primul rând, din cauza revoluţiei ruse din 1917, care a avut o covârşitoare importanţă în desfăşurarea războiului, şi în al doilea rând, datorită rolului jucat de Casa Regală. Regimul comunist evita cele două subiecte. După Revoluţie mi-am propus împreună cu Vadim Tudor să realizăm un film cu acest subiect. Filmul a fost făcut cu bani foarte puţini, ceea ce m-a obligat la filmări extrem de rapide. Eram la Mihai Bravu, un poligon militar, lângă Călugăreni, locul unde îmi desfăşuram filmările. Aveam peste 1.300 de militari MApN şi jandarmi. Într-o dimineaţă nu au venit utilajele necesare filmărilor de la studioul din Buftea. Am dat telefon directorului studioului proaspăt privatizat, Lucian Pricop, care mi-a răspuns că, dacă nu plătim în avans, a primit ordin să nu mai trimită echipa de filmare, pentru care aveam contract. Aşa ceva nu mai auzisem! În situaţii din acestea poţi face infarct! Am luat legătura cu studioul din Chişinău, care mi-a trimis în două zile o echipă de filmare şi utilajul necesar. Mai aveam zece zile de filmare când un coleg, Mircea Daneliuc, care devenise director RoFilm – producătorul filmului – dispune întreruperea filmărilor. Bineînţeles, eu mi-am văzut de treabă. Sunt chemat la Radu Gabrea, care era preşedintele Oficiului Naţional al Cinematografiei. Ce credeţi că mi-a cerut? Să-i dau în scris că voi termina filmările, altfel răspund cu averea personală. Nu mai erau bani pentru terminarea filmului. Trebuia să găsesc urgent o soluţie. Personal am dat aproape toţi banii care mi se cuveneau filmului, devenind astfel şi eu cofinanţator. Cred că este un caz unic la noi“. Nicolaescu a reuşit să-l convingă în cele din urmă pe Dan Voiculescu să devină producător al filmului şi a mai obţinut sponsorizări importante şi de la Banca Naţională a României şi Bancorex.
„Nu ne prăbușim, domnule general“
„Triunghiul morţii“, film ce rememorează cele mai reprezentative momente ale campaniei din anul 1917, bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, exemplele de eroism ale căpitanului de mitraliori Grigore Ignat şi ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, dar şi trădarea prințului Alexandru Sturdza, care a trecut la inamic, a avut premiera pe 21 mai 1999, la cinematograful „Patria“. Distribuţia a fost una de excepţie şi a reunit foarte multe nume mari, precum Silviu Stănculescu, Maia Morgenstern, Ilinca Goia, Eusebiu Ştefănescu, Virgil Andriescu, Cristian Şofron, Matei Alexandru, Ştefan Velniciuc, Ştefan Bănică Jr., Mihai Constantin, Ion Dichiseanu, Iurie Darie, Vlad Ivanov, Valentin Teodosiu, George Alexandru, Ernest Maftei şi Constantin Cotimanis.
Una dintre secvenţele filmului „Triunghiul morţii“ recreează scena faimosului moment din Răcăciuni, unde Regele Ferdinand rosteşte discursul în care se anunţa reforma agrară. Tot aici, scenariştii au avut inspiraţia de a insera un fragment din jurnalul lui Octavian Goga, uşor modificat şi rostit în dialog cu generalul Averescu: „Vorbiţi de clasa noastră politică… Ei, bine, ea confirmă că am ajuns o ţară plină de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei. Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi moralişti, miniştri ce s-au vândut o viaţă întreagă, parlamentari contrabandişti… Nu ne prăbuşim, domnule general, nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, există o epidemie înfricoşătoare de meningită morală, iar ţara trebuia să ajungă aici, târâtă pe marginea prăpastiei de unii conducători care sunt hoţi la drumul mare“. Dialogul este şi astăzi extrem de apreciat şi circulat periodic pe reţelele de socializare.
„Pădurea spânzuraţilor“, sub bagheta lui Ciulei
Un alt film important a cărui acțiune se petrece în timpul Primului Război Mondial este „Pădurea spânzuraţilor“, care a avut premiera la 16 martie 1965 şi a obţinut ulterior prestigiosul premiu pentru „Cea mai bună regie“ la Cannes, fiind cea mai valoroasă, dar și ultima creaţie cinematografică din palmaresul regizorului Liviu Ciulei, care mai cuprinde încă două titluri: „Erupţia“ (1957) şi „Valurile Dunării“ (1960). Ideea unui film dedicat romanului lui Liviu Rebreanu circula de mai multă vreme. Un prim proiect de ecranizare data din anul 1926. Scenariul fusese scris de căpitanul Alex. Demetrescu, dar intenţiile acestuia nu s-au materializat.
Ulterior, în 1960, a existat propunerea ca filmul să fie realizat în regim de coproducţie. Regizor urma să fie un italian, Glauco Pellegrini, iar Apostol Bologa urma să fie interpretat de un actor francez, Gérard Blain. Deşi Pellegrini a venit la Buftea şi a realizat chiar probe fotografice cu mai mulţi actori români, afacerea a căzut. Peste trei ani, revista „Cinema“ anunţa, chiar în primul său număr, că „artistul emerit Liviu Ciulei se pregăteşte să înceapă, nu peste multă vreme, filmările la «Pădurea spânzuraţilor», scenariul fiind realizat după opera lui Rebreanu de către Titus Popovici“. Filmul a intrat în producţie la 29 iunie 1963, iar filmările au avut loc între 14 ianuarie şi 31 mai 1964. Exterioarele s-au turnat în judeţul Braşov (Purcăreni, Feldioara, Hoghiz, Araci, Prejmer, Rotbav), judeţul Cluj (Bonţida, Turda) şi la Bucureşti, iar interioarele la Buftea. Distribuţia a fost una de excepţie şi i-a inclus pe Ştefan Ciubotăraşu, Liviu Ciulei, György Kovács, Anna Széles, Gina Patrichi, András Csiky, Emmerich Schäffer, Costache Antoniu, Emil Botta, László Kiss, Nicolae Tomazoglu, Constantin Brezeanu, Ion Caramitru, George Aurelian, Mihai Mereuţă, Gheorghe Cozorici, Mariana Mihuţ, Toma Caragiu, Nae Roman, Valeriu Arnăutu, Ferenc Bencze, Alexandra Polizu şi Angela Moldovan. Pentru rolul lui Apostol Bologa a fost ales Şerban Cantacuzino, cu care au şi început filmările.
Totuşi, după două săptămâni, Liviu Ciulei s-a răzgândit. „Liviu m-a chemat să stăm de vorbă, deşi eu ştiam că începuseră filmările, am crezut că e pentru teatru. Când mi-a spus: «Uite, m-am gândit să joci tu Apostol Bologa», să cad jos. Nu eram la primul film, dar nu mai avusesem niciun rol de anvergură. La filmări, din punct de vedere organizatoric, totul a fost ireproşabil. Pregătirea, echipa, decorurile, fiecare pas era cu mult dinainte pregătit. La Braşov am stat două luni, acolo am filmat începutul şi sfârşitul filmului. Lângă Cluj-Napoca, la Bonţida, am filmat toată povestea cu castelul. N-a fost simplu. Liviu avea masa de montaj cu el şi monta la hotel seara, după filmare“, şi-a amintit Victor Rebengiuc cum a ajuns să interpreteze personajul care l-a consacrat în cinematografie.
„Zurlie a fost şi Ecaterina când a plecat printre bărbaţi, să lupte pe front“
Viața Ecaterinei Teodoroiu a inspirat numeroşi regizori încă din perioada romantică a cinematografiei româneşti. Pe 29 iulie 1921 era organizată premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu“, în regia lui Nicolae Barbelian, cu Marietta Rareş în rolul principal. Lungmetrajul, o producţie a Societăţii „Mormintele Eroilor de Război“, îmbina imagini din jurnalele de actualităţi ale vremii cu secvenţe filmate în aprilie 1921, în împrejurimile Braşovului.
Familia regală, cu ochii pe Ecaterina
A urmat „Ecaterina Teodoroiu – Eroina de la Jiu. Episod din războiul de întregire a neamului românesc“, în regia lui Ion Niculescu-Brună, o producţie Soremar-Film, filmată în august-septembrie 1930 la Bucureşti şi în judeţul Gorj, la Târgu-Jiu, Văideni şi Şoimăneşti. Pe lângă actori ca Felicia Frunză (Ecaterina Teodoroiu), Mielu Constantinescu (Mareş), Aristide Ştefănescu (Nicolae Teodoroiu) şi Ducy D’Alvern (Spioana), mama eroinei a fost jucată chiar de Elena Teodoroiu, iar comisarul Ioan C. Popilian, care trăise şi el evenimentele narate, şi-a interpretat propriul rol. La fel ca precedentul film care i-a fost dedicat Ecaterinei Teodoroiu, producţia lui Brună a inclus şi imagini reale, de arhivă, cu Regina Maria vizitând spitalul în care era îngrijită eroina. Premiera de gală a avut loc pe 8 ianuarie 1931, la cinematograful „Femina“, în prezenţa întregii Familii regale, a guvernului, a înalţilor demnitari şi a corpului diplomatic acreditat la Bucureşti.
Vedetele, învinse de o „tinereancă“
Următorul film care a avut-o protagonistă pe Ecaterina Teodoroiu a fost realizat de Dinu Cocea, după un scenariu semnat de Mihai Opriş şi Vasile Chiriţă. „Deşi construit după legile dramaturgiei genului biografic, filmul nu se limitează la o simplă reconstituire a existenţei Ecaterinei Teodoroiu. Evocând momentele cele mai semnificative ale participării ei la lupta dusă de poporul nostru în zilele dramaticei încleştări din timpul Primului Război Mondial, filmul îşi propune să scoată în evidenţă trăsăturile de caracter care au făcut dintr-o simplă fată de ţărani din Vădenii Gorjului o eroină de prim-plan a istoriei neamului românesc şi prin aceasta să ofere spectatorilor de azi – şi cu deosebire tinerei generaţii – un exemplu înălţător de dăruire“, nota regizorul în referatul care însoţea scenariul ce a primit avizul necesar pentru intrarea în producţie la 5 octombrie 1977.
Filmările au început la 28 februarie 1978 şi au continuat până în iunie, la Târgu-Jiu, Padina, Pucioasa, Târgovişte şi Bucureşti. Distribuţia a inclus nume ca Amza Pellea, Ilarion Ciobanu, Ion Caramitru, Mihai Mereuţă, Cornel Coman, Alexandru Virgil Platon, Julieta Szönyi şi Ion Lupu. Paradoxal, rolul titular a revenit unei necunoscute, o angajată a Teatrului de Stat din Turda – Stela Furcovici. Deşi fuseseră avute în vedere circa 200 de actriţe din toată ţara, printre care şi vedete ale marelui ecran, precum Aimée Iacobescu, Violeta Andrei şi Irina Petrescu, anonima Stela l-a cucerit pe Cocea graţie temperamentului ei expansiv. „M-am oprit la ea fără să o cunosc. O remarcasem într-o poză şi am chemat-o la probă. Semăna foarte bine, temperamental, cu Ecaterina Teodoroiu, despre care mă documentasem un an întreg. Stela Furcovici nu era actriţă, era «tinereancă». La teatrul din Turda era figurantă… Am dat probe cu vreo 30-40 de actriţe până să o găsesc pe ea. Actoriceşte, unele erau mult mai bune decât ea, dar nu aveau temperamentul ei zurliu. De ce zurliu? Păi, zurlie a fost şi Ecaterina Teodoroiu când a plecat printre bărbaţi, ca să lupte pe front“, îşi explica decizia regretatul regizor.
