Decizia justiției spaniole, după ce tânăra violată a cerut ca Dani Alves să se întoarcă la închisoare
-
Liga 2: Corvinul – Slobozia, miercuri, 19:00, DGS 1
-
UCL: PSG – Barcelona, miercuri, 22:00, DGS 1
Brazilianul condamnat la 4 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru viol are dreptul de a sta în libertate până când apelurile depuse atât de el (pentru anularea pedepsei), cât și de procuratura spaniolă (pentru mărirea pedepsei) sunt soluționate.
Dani Alves rămâne în libertate
Un alt apel depus în cadrul acestui proces a fost depus de victimă, o tânără pe care Alves a violat-o într-un club din Barcelona la finalul anului 2022.
Miercuri, presa braziliană a anunțat că Tribunalul din Barcelona a respins cererea femeii, deoarece aceasta nu a prezentat argumente noi împotriva fostului fotbalist, față de cele care au dus la condamnare. Astfel, Alves poate rămâne în libertate.
Dani Alves s-a împăcat cu supermodelul Joana Sanz
După ieșirea din închisoare, era neclar dacă Alves și soția sa, Joana Sanz (31 de ani), mai sunt sau nu împreună.
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”

