Peste 1,1 Milioane De Tineri Pot Vota Pe 9 Iunie Pentru Prima Dată în Viață. Categoria De Vârstă 18-34 De Ani, Mai Numeroasă Decât 65+
Cele mai recente date ale Autorității Electorale Permanente din România, publicate luni, 1 aprilie, arată modul de distribuție a votanților în funcție de vârsta lor.
Potrivit calculelor, categoria de vârstă 18-22 de ani, adică tinerii care nu au apucat până în prezent să voteze vreodată la alegerile europarlamentare (programate din 5 în 5 ani), ultimul scrutin fiind pe 26 mai 2019, este formată din 1.115.992 de persoane (6,19% din totalul românilor cu drept de vot).
Numărul celor cu vârste cuprinse între 18 și 22 de ani, adunat cu reprezentanții categoriei 23-34 de ani ajunge la un total 4.189.404 persoane cu drept de vot.
Categoria 65+, adică a persoanelor care au ajuns la această vârstă sau au și mai mulți ani, este constituită în România din 3.955.942 de votanți.
Prin urmare, diferența între cele două extreme statistice este de 233.462 de persoane.
La ultimele europarlamentare, conform datelor privind prezența la vot, analizate…
- Noul plan de apărare al NATO include lovirea Moscovei cu rachete cu rază lungă
- De ce Donald Trump nu este complet blocat de victoria democraților și ce atribuții uriașe îi garantează Constituția
- cât durează până când revine în ritmul de funcționare normală
- „Mogging” este cuvântul anului 2026, potrivit Collins
- Antrenorul a fost dat afară, iar soția portarului abia aștepta.

