Stoltenberg Propune Un Fond De Ajutor Militar De 100 De Miliarde De Euro Pentru Ucraina, Pregătind NATO De Posibila Revenire A Lui Trump La Casa Albă
În baza acestui plan, NATO ar prelua o parte din activitatea de coordonare de la coaliţia ad-hoc condusă de SUA, cunoscută sub numele de grupul Ramstein – un pas menit în parte să protejeze împotriva unei posibile reduceri a sprijinului american, în cazul în care Donald Trump se întoarce la Casa Albă, au precizat diplomaţii citați.
Este de aşteptat ca propunerea să fie discutată în cadrul reuniunii de două zile a miniştrilor de externe din cadrul NATO, miercuri şi joi, cu scopul de a finaliza la timp un pachet de măsuri pentru summitul de la Washington al alianței, care va fi organizat în iulie.
Până în prezent, NATO ca organizaţie s-a limitat la ajutoare neletale pentru Ucraina, de teamă că un rol mai direct ar putea declanşa o escaladare a tensiunilor cu Rusia. Majoritatea aliaților furnizează însă arme Ucrainei pe bază bilaterală.
Dar diplomaţii au precizat că există o opinie tot mai răspândită în cadrul NATO potrivit căreia a…
- postul public RTÉ, Irish Independent și alte instituții media, evacuate
- Trump dă vina pe alegători pentru prăbușirea burselor americane
- Cesc Fabregas a lăsat „mască” pe toată lumea, la două zile după rezultatul istoric Lens
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța

