Opozantul Rus Vladimir Kara-Murza, Condamnat La 25 De Ani De închisoare, Transferat într-un Penitenciar Din Siberia
Kara-Murza, 41 de ani, unul dintre principalii critici ai lui Vladimir Putin, care deţine şi cetăţenie britanică, a primit o sentinţă grea în aprilie, ceea ce a determinat capitalele occidentale să ceară eliberarea sa. Este cea mai grea sentinţă pronunţată împotriva unui opozant proeminent în ultimii ani.
Arestat la două luni de la declanșarea invaziei în Uxraina, politicianul rus a pierdut, pe 31 iulie, apelul împotriva deciziei judecătorești prin care a fost condamnat la 25 de ani de închisoare.
„Vladimir Kara-Murza a fost dus la colonia penitenciară de înaltă securitate IK-6 din Omsk pentru a-şi ispăşi pedeapsa”, a declarat avocatul său Vadim Prohorov, pe Facebook. Potrivit acestuia, opozantul a fost „plasat imediat într-o celulă de izolare”.
Omsk, un oraş cu peste un milion de locuitori, se află la aproximativ 2.700 de kilometri est de Moscova.
Deţinuţii care ispăşesc pedepse lungi în sistemul penitenciar rusesc sunt adesea…
- România a avut „doar politica prostului” față de SUA și Trump în ultimii ani
- Live Video&Score | Celta Vigo – Union St. Gilloise 1-0, DGS 2 / Alkmaar – Juventus 0-0, DGS 3 / Celtic
- Ce legătură ar avea cu avioanele F-16 ridicate de urgență în weekend
- Cât durează retragerea câștigurilor de la casino în România
- Ce au hotărât judecătorii în cazul CEC Bank și acuzațiilor de cartel

