Toată Italia i-a cerut lui Chivu să-l scoată din echipă, dar a refuzat! După patru zile s-a răzgândit
Toată lumea i-a cerut lui Cristi Chivu să schimbe portarul la meciul de miercuri cu Șahtior, când Inter s-a impus cu 1-0 în etapa a treia de UEFA Champions League, dar românul a refuzat.
În poartă a fost tot Josep Martinez, cel care a avut un start de sezon ezitant și a greșit cu Real Madrid (1-2) și Club Brugge (3-4). Contra formației din Ucraina s-a ridicat, însă, la cel mai înalt nivel și a avut câteva parade excepționale în finalul jocului, când Inter se afla în inferioritate numerică.
”Martinez? Îmi pasă de toți cei trei portari ai mei, toți sunt foarte buni. Nu pot da un verdict drastic despre greșeli. Știu că portarii sunt cei care sunt expuși când fac vreo greșeală, dar trebuie să-i dau încredere”, spunea Chivu la finalul meciului.
Cristi Chivu l-a titularizat pe Ivan Provedel cu Fiorentina!
Cu Fiorentina, patru zile mai târziu, în etapa a opta din Serie A, Chivu l-a lăsat rezervă pe Martinez și l-a introdus în primul 11…
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”

