INTERPOL și OMS își unesc forțele
INTERPOL și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) au semnat un acord de cooperare pentru prevenirea și combaterea amenințărilor care pun în pericol sănătatea publică și securitatea globală.
Cele două organizații vor coopera în situații de urgență, inclusiv în incidente care implică substanțe chimice, radioactive sau evenimente biologice neobișnuite, indiferent dacă acestea au cauze naturale, accidentale sau deliberate.
Parteneriatul vizează și produsele medicale contrafăcute, traficul ilegal de organe, precum și a comerțului ilegal cu organe, țesuturi și celule umane, dar și gestionarea situațiilor de urgență.
Cooperarea va viza și producția și comercializarea ilegală a unor produse care pot afecta sănătatea publică, printre care: medicamente, vaccinuri și dispozitive medicale falsificate; echipamente individuale de protecție contrafăcute; alimente și băuturi nesigure sau etichetate fraudulos; băuturi alcoolice produse…
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”

