Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Să ne jucăm de-a Nicușor. E un joc sadic. Eu nominalizez diverși inși, unii abia știu să vorbească română, alții vorbesc elegant și franceză, mă rog, chiar pare că-i extrag la întâmplare, iar apoi voi vă jucați de-a votul, fără nicio presiune.
Partidelor pare să le placă situația. Toată lumea simte că joacă un complicat joc politic, strategic. Când, de fapt, situația e simplă. Ai un partid ieșit pe locul al doilea, AUR, pe care îl consideri nefrecventabil, care nu e invitat în niciun fel în arenă – vrei să te joci de-a democrația fără el.
Într-un fel suntem mai catolici decât papa. N-am văzut atâta frică de personaje din astea de extremă dreapta nici prin Italia, Olanda, Austria, pe la nordici. Zburdă prin toată Europa inși și inse mai violenți în discurs decât Simion. Ajung toți pe la guvernare că, deh, așa a vrut poporul.
La noi, există un soi de rezistență ipocrită la extrema dreaptă, pentru că ai oricum și în…
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

