Deficit bugetar mult mai mic
În timp ce România a încheiat anul trecut cu un deficit bugetar, adică diferența dintre veniturile și cheltuielile statului, de 9,3% din Produsul Intern Brut (PIB), Bulgaria a fost mult mai prudentă și a consemnat un deficit de 3%.
Nivelul de 3% este și cel maxim stabilit de tratatele europene.
Taxe mai mici
România avea și înaintea creșterii taxelor de către Guvernul Bolojan taxe mai mari decât Bulgaria, dar acum acestea vor fi și mai mari.
În timp ce Bulgaria are o cotă unică de 10%, la fel ca și impozitul pe venit din România, țara vecină are aceeași cotă de 10% și la impozitul pe profit. În România, acesta este de 16%.
Concomitent, impozitul pe dividende este de 5% în Bulgaria și de 10% în România, urmând să crească la 16% de la 1 ianuarie 2026.
De la 1 august, România va avea o cotă generală de TVA de 21%, pe când aceasta este de 20% în Bulgaria.

