Castorii Din Cehia, Inspirație Pentru Primarul Daniel Băluță. Știrea Publicată De Libertatea, Exemplu Pentru Lucrările La Planșeul Unirii
Video: Facebook
Băluţă a sugerat în mod ironic aducerea castorilor în România pentru a accelera lucrările.
„Noi nu ştim cât va mai dura până când domnul primar general va considera că pot începe lucrările la Planşeul Unirii, dar am aflat că există o alternativă. În Cehia, de exemplu, castorii au reuşit în doar două zile să construiască un baraj pentru care autorităţile încă cereau autorizaţii! Este o știre extrem de serioasă, nu este o glumă. Este consemnată de jurnaliştii de la ziarul Libertatea, care au preluat ştirea publicată de presa din Cehia”, a declarat Daniel Băluță într-o conferință de presă.
Și a detaliat, citând din știrea publicată zilele trecute de Libertatea: „Într-o zonă protejată, era nevoie de construcţia unui baraj, pentru care autorităţile locale nu reuşeau să obţină autorizaţiile necesare. Aşă că lucrarea a fost rezolvată de către castori, în doar două nopţi….
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

