De Unde Vin Denumirile Degetelor De La Mână și Ce înseamnă
De ce avem cinci degete la mână
Majoritatea părților corpului uman sunt câte una sau perechi, astfel că avem câte un nas, o limbă și un ombilic, respectiv câte doi ochi, două picioare, două mâini și așa mai departe. În schimb, degetele reprezintă o excepție evidentă pentru că avem câte cinci la fiecare picior și la fiecare mână, o trăsătură care poartă denumirea de Pentadactilia.
Termenul își are originea în cuvintele grecești „penta” (cinci) și „daktylos” (degete), și definește o caracteristică pe care omul o împărtășește cu majoritatea mamiferelor, precum primatele, balenele sau liliecii și care este considerată o constantă a procesului evolutiv al tuturor vertebratelor terestre, potrivit site-ului Muyinteresante.com.
De asemenea, forma și funcționalitatea mâinii, inclusiv structura pentadactilă, s-au dezvoltat de-a lungul a milioane de ani, pentru a oferi un echilibru perfect între forță și…
- actorul favorit pentru audițiile de la Londra și viziunea lui Denis Villeneuve
- se deschide noul tronson A0 Nord, legătura directă de autostradă între A3 și A2
- De ce sunt conectate frigiderele din supermarket-uri la internet și cine ar putea fi în spatele atacurilor cibernetice
- Ce vor antreprenorii de la România?
- Lovitură la FCSB: ruptură la gambă?!

