Adrian Câciu și Cosmin Marinescu, Posibili Viceguvernatori BNR. Cine Mai Este în Cărți Pentru Un Post în Conducerea Băncii Centrale
Concomitent, dacă prim-viceguvernatorul Florin Georgescu ar urma să se retragă, atunci poziția sa ar urma să fie preluată de Leonardo Badea, care este deja viceguvernator BNR, fiind numit anterior cu sprijinul PSD.
Mugur Isărescu, care este deja cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, ar urma să continue la șefia BNR.
Isărescu a fost numit în 1990 și și-a exercitat mandatul în toată această perioadă, cu excepția perioadei 1999-2000, când a fost premier.
Cosmin Marinescu, consilierul economic al lui Iohannis
Cosmin Marinescu, consilierul economic al lui Iohannis, ar urma să îi ia locul lui Eugen Nicolaescu, sprijinit de PNL. Marinescu este conferențiar universitar și coordonator al Centrului pentru Economie și Libertate.
Anterior, acesta al coordonat programul economic al liberalului Crin Antonescu în 2009 și a fost consilier al lui Daniel Chițoiu în…
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”

