Mâna Largă A Guvernului. Lanț De Decizii Luate Pentru A ține Aproape Aleșii Din Teritoriu
Primul gest de bunăvoință al Guvernului a fost adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care cei care au semnat contracte de finanțare pentru perioadele de programare 2015-2024, 2016-2025 sau 2017-2024 din Programul Național de Dezvoltare Locală pot cu cel mult trei luni anterior datei de expirare a contractului de finanțare, fie că e vorba de final de 2024, fie că e vorba de final de 2025, să ceară prelungirea valabilității cu încă doi ani. Practic, e vorba de o păsuire care poate merge până la final de 2027.
„Pentru finalizarea obiectivelor de investiții incluse în Programul național de dezvoltare locală, etapele I și II, pentru care nu este efectuată recepția la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2024, respectiv de 31 decembrie 2025, date la care expiră durata contractelor de finanțare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și beneficiarii…
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

