Forțele Speciale Cecene Sunt Acuzate Că Au Făcut Un Pact De Neagresiune Cu Armata Ucraineană: Au Permis „în Mod Deliberat” Trecerea Graniței
Forțele „«Ahmat» știau perfect că haholii (poreclă folosită de ruși pentru ucraineni – n.r.) vor ataca, unde vor ataca și când vor ataca și i-au lăsat în mod deliberat să treacă (granița – n.r.). Pur și simplu s-au înțeles cu haholii și au încheiat un fel de pact de neagresiune. (Husein – n.r.) Djambetov a acționat ca mediator în negocieri”, a susținut bloggerul Alex Parker, subliniind că aceste informații sunt „100%” sigure.
Bloggerul pro-rus și pro-război s-a referit la Husein Djambetov, un voluntar cecen care luptă de partea Ucrainei în fața agresiunii militare ruse.
Corespondentul militar rus Iuri Kotenok a susținut anterior că forțele cecene din zona Sudja au tras în aer în timpul trecerii ucrainenilor peste graniță.
La rândul său, comandantul forțelor „Ahmat”, generalul-maior Apti Alaudinov, a pus succesul incursiunii ucrainene în regiunea Kursk pe seama inacțiunii unor generali ruși, pe care îi acuză că nu au…
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

