Netanyahu Vrea Un „acord Parţial” Cu Hamas. „Ar Constitui Un Eşec Naţional Fără Precedent”, Denunţă Forumul Familiei Ostaticilor
Această înregistrare video a răpirii celor trei tineri israelieni care participau la un festival de muzică a circulat larg pe Internet de la 7 octombrie.
În pofida violenţei imaginilor, rudele lor au decis să le difuzeze din nou.
„Lumea trebuie să vadă cât de oribilă a fost acea zi”, declară Michael Levy.
Fratele său, Or Levy, apare în această înregistrare video, culcat pe plaforma unei camionete, înconjurat de combatanţi Hamas puternic înarmaţi.
El era plin de sânge – al soţiei sale, ucise în acea zi.
„Să-mi văd fratele fără apărare, terifiat, este foarte dureros. Eu sunt mai mare ca el. Când eram mai tânăr aveam obiceiul să-l apăr. Dar, în acea zi, nu am putut să fac nimic pentru el”, îşi exprimă regretul Michael.
El luptă de atunci pentru eliberarea fratelui său.
„Acest război ar trebui să înceteze”
„Fratele meu, Or, are un fiu care împlineşte azi trei ani. Când mă întrebă unde sunt părinţii săi, eu nu…
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

