România îl Susține Pe Olandezul Mark Rutte La șefia NATO. Decizia, Luată în CSAT, La Propunerea Lui Klaus Iohannis
Astfel, membrii CSAT s-au declarat în favoarea susţinerii de către România a candidaturii premierului olandez, mai spune sursa citată.
Ungaria şi Slovacia au anunţat, marţi, că sprijină candidatura lui Mark Rutte pentru funcţia de secretar general al NATO, un pas important pentru premierul olandez în vederea obţinerii funcţiei politice supreme din Alianţa Nord-Atlantică. NATO ia decizii prin consens, astfel că orice candidat are nevoie de sprijinul tuturor celor 32 de aliaţi. Doar România, al cărei preşedinte Klaus Iohannis candidează, de asemenea, pentru acest post, se opune în continuare candidaturii lui Rutte, nota Reuters.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat dacă în aceste condiţii îşi menţine candidatura pentru şefia Alianţei Nord-Atlantice, că despre NATO va spune mai mult joi, după şedinţa CSAT. Şeful statului a mai precizat că aceste chestiuni le va prezenta prima dată în Consiliul Suprem de Apărare a…
- Rolul-cheie cu care Ruxandra Ion l-a convins pe Mihai Călin să se întoarcă la Antena 1
- Nu am găsit pagina – Aleph News
- Raphinha a semnat: contract până în 2030!
- Un Ferrari Daytona SP3 a ajuns de la 2.334.048 la 18.540.000 milioane de dolari după doar 130 km parcurși. Record la licitația din Las Vegas
- Laura, vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice

