O țară din Europa pregătește vinieta de până la 125 de euro pentru șoferii străini. Cum va funcționa sistemul de taxare
Belgia ar putea introduce de la 1 mai 2027 o vinietă digitală obligatorie pentru vehiculele cu masa de până la 3,5 tone. Prețul anual ar urma să fie între 90 și 125 de euro, în funcție de emisiile și norma Euro a mașinii, relatează publicația linternaute.com.
Șoferii care circulă în Belgia ar putea avea o nouă obligație începând de anul viitor.
Cele trei regiuni ale țării – Valonia, Flandra și Bruxelles – au ajuns în această vară la un acord de principiu privind contribuția automobiliștilor belgieni și străini la finanțarea întreținerii rețelei rutiere. Astfel, după modelul unor alte țări europene, precum Elveția și Austria, o vinietă ar putea deveni obligatorie pentru circulația pe autostrăzile și drumurile regionale din Belgia. Propunerea trebuie însă să primească aprobarea Comisiei Europene pentru a putea fi aplicată. Noua obligație este prevăzută să intre în vigoare de la 1 mai 2027.
Ce mașini vor avea nevoie de vinietă
- Cesc Fabregas a lăsat „mască” pe toată lumea, la două zile după rezultatul istoric Lens
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova

