În orașe precum Timișoara sau Iași, salariul mediu este de ajuns pentru apartamente de două camere și, câteodată, chiar cu trei.
Câştigul salarial mediu net pe țară a fost 5.684 de lei în luna mai, conform Institutului Național de Statistică (INS).
Scenariul cu 30% grad de îndatorare
Cu un salariu mediu de 5.684 și un grad de îndatorare de 30%, pentru o perioadă de 30 de ani se pot împrumuta 242.000 de lei prin programul Noua Casă sau 240.000 prin credit ipotecar, conform calculelor efectuate, la solicitarea Libertatea, de brokerul de credite Robert Merlușcă.
Rata lunară ar veni 1.705 lei. Avansul este de 5% pentru programul Noua Casă sau de 15% prin programele băncilor.
La un curs de 5,24 de lei pentru un euro, suma creditată ar fi echivalentul a 46.183 de euro. La aceasta se adaugă avansul, adică 2.430 de euro în cazul celui de 5% sau de 7.300 de euro în cazul celui de 15%.
Astfel, suma totală disponibilă ar fi de 48.613…

