Scopul principal al măsurilor este reducerea diferențelor salariale nejustificate sau a egalizării salariilor.
Care este schimbarea majoră pentru candidații care își caută job
„Este o directivă bună, noi am susținut-o de la început, de mai bine de trei ani de când se vorbește despre ea. La nivel european, ea a pornit ca o intenție de egalizare a salariilor”, spune Ana Călugăru.
Pe statistici europene, România nu avea probleme foarte mari de egalizare a salariilor.
Foto: Libertatea
În schimb, în ce privește candidații la interviuri care vor să-și găsească un job, aceștia vor ști de acum încolo ce salariu sau interval salarial oferă compania.
Acest aspect va trebui clarificat fie înainte de interviu, fie în timpul acestuia, în niciun caz după interviu sau după eventuale teste, mai precizează reprezentantul eJobs.
„Este o schimbare majoră, pentru că vor fi informați care e salariul la care să se aștepte sau…

