Criza chiriilor din Paris
Nicolas Jeffs, agentul imobiliar care a gestionat anunțul, s-a declarat surprins de reacția potențialilor chiriași. „Într-o singură după-amiază, am primit 400 de apeluri. Este un record!”, a declarat acesta, potrivit publicației Le Figaro.
Garsoniera din arondismentul 11 al Parisului era listată la un preț de 800 de euro pe lună și, chiar dacă nu avea nimic atractiv din punctul de vedere al condițiilor, a fost extrem de solicitată. „Nu numai că era demodată, cu mult mucegai, dar era și situată într-o clădire prost construită”, a spus Nicolas Jeffs.
Agentul imobiliar a mai subliniat că „majoritatea cererilor pe care le-am primit au depășit cu mult criteriile «standard». Unii chiriași câștigau de patru, cinci sau chiar zece ori mai mult decât chiria lunară și aveau economii semnificative”.

