Cum se pierd mașinile pe faimoasa plajă din Europa
În nord-vestul Țării Galilor, pe plaja Traeth y Graig Ddu (Black Rock Sands) din Gwynedd, mașinile rămân frecvent blocate în nisip sau sunt înghițite de mare. De peste 40 de ani, fermierul local Dafydd Davies folosește tractorul său John Deere pentru a salva vehiculele, relatează Express.com.
Dafydd, care locuiește în Tremadog, și-a început misiunea de salvare dintr-un motiv personal. În 1980, un accident grav la fermă i-a schimbat viața.
„Oamenii nu citesc pliantele sau semnele de avertizare”, spune Dafydd.
Fermierul susține că oamenii nici nu sunt atenți și nici nu citesc cele mai importante informații despre această plajă așa că vin de multe ori cu mașina, parchează prea aproape de malul mării și sunt luați prin surprindere. „Parchează unde vor, iar marea îi ia prin surprindere”, mai explică el, potrivit presei britanice.

