Egiptul A Inaugurat Cel Mai Mare Muzeu Din Lume Dedicat Faraonilor, După 24 De Ani De Construcție: „O Vizită Absolut Obligatorie”| VIDEO
Muzeul este considerat o capodoperă arhitecturală și culturală
Marele Muzeu Egiptean (Grand Egyptian Museum – GEM) din Giza este gata să-și uimească vizitatorii. Inaugurarea parțială a muzeului dezvăluie doar o parte din comorile expuse, dar promite o incursiune spectaculoasă în măreția Egiptului antic.
Întins pe 872.000 de metri pătrați, acesta este cel mai mare muzeu arheologic din lume. Vizitatorii pot vedea expoziții întinse pe echivalentul a 80 de terenuri de fotbal.
Deși piatra de temelie a fost pusă de fostul președinte Mubarak în 2002, o serie lungă de întârzieri au făcut ca data deschiderii imensului muzeu să fie amânată de mai multe ori.
Acum, muzeul este gata în proporție de 90%, 12 dintre sălile de expoziție ale galeriilor fiind deschise, cu artefacte din epoca preistorică până la Imperiul Roman.
Turiștii trebuie să mai aștepte pentru a…
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

