Marcel Ciolacu, întrebat Dacă Va Fi Dat Afară Din PSD, Dacă Pierde Alegerile: Trebuie Să Mă Clarific Eu Dacă Mai Sunt Un Plus După Eşec
Reacția vine după ce Ciolacu a fost întrebat, marţi, la emisiunea Morning Glory, dacă în cazul în care nu va câştiga alegerile prezidenţiale va fi dat afară din partid.
De asemenea, Marcel Ciolacu susține că el a schimbat abordarea de când se află la conducerea social-democraţilor şi a deschis partidul foarte mult.
„În primul rând, trebuie să mă clarific eu dacă mai sunt un plus sau devin un minus după un eşec, în interiorul partidului. Ce las în urma mea e ceva totuşi schimbat major faţă de ce a fost, de abordare. Am deschis foarte mult partidul. Câteodată mi-a reuşit, câteodată nu. Dar am schimbat ceva”, a declarat Ciolacu.
Totodată, șeful PSD a precizat că Justiţia trebuie lăsată să funcţioneze.
„Am văzut o critică, la lansarea programului (proiectul său de candidat la Președinție – n.r.), Ciolacu nu a vorbit despre justiţie. Iertaţi-mă, cred că am vorbit prea mult despre justiţie. Funcţionează justiţia, să o…
- „Mogging” este cuvântul anului 2026, potrivit Collins
- Antrenorul a fost dat afară, iar soția portarului abia aștepta.
- „Trump va rămâne în fruntea Americii doar în calitate de «rață schioapă»”
- Alertă majoră în Franța unde un atac cibernetic a vizat direct camerele frigorifice cu rezerve de sânge și plasmă
- Un remorcher turcesc s-a scufundat în miez de noapte în Marea Neagră, lângă Neptun. Marinarii au fost salvați

