Mircea Geoană și-a Depus Candidatura La Prezidențiale: „Nu Vreau Să Mă Plimb Sau Să Dorm”. A Promis Că Va Face Publice Cheltuielile Administrației Prezidențiale
„În România lui 2024, în mod normal, nu ar fi trebuit să asistăm la sute şi sute de cutii, şi de hârtii, şi de birocraţie, şi de maculatură, în cele din urmă, şi ar fi trebuit să fim cu toţii capabili să depunem semnăturile, conform legii, pe un simplu stick. Fac din schimbarea modului în care sistemul electoral funcţionează în România, din modul în care cetăţenii pot să-şi exprime liber opţiunea democratică angajamentul şi misiunea mea ca viitor preşedinte al României. Acest monopol al partidelor tradiţionale trebuie să înceteze”, a spus Mircea Geoană, potrivit news.ro.
El a adăugat că face totul „cu pasiune şi sinceritate”. „Nu avem maşinării de partid, nu avem bani de la buget şi am făcut acest lucru efectiv din dorinţa de a demonstra că în România se poate face un efort democratic onest, fără să ai nevoie nici de bani publici şi nici de maşinării de partid”, a completat fostul secretar general adjunct al…
- „Nici măcar nu răspund la e-mailuri”. Un nou caz Euroins
- Șase case proaspăt construite vor fi dărâmate după ce un adolescent le-a distrus pereții cu o basculantă furată
- „Acum trei ani era la 50% costul”
- Raiffeisen Bank România contribuie la modernizarea spațiilor multifuncționale pentru studenții din Iași
- Metoda prin care rușii câștigă bani trimițându-se unii pe alții la război