Poticneală A Guvernului Privind Propunerea De Comisar European. Cum E Pe Cale Să Se Repete Situația Din 2014 și Din 2019
Aflat într-o cursă contracronometru pentru a trimite propunerea sau propunerile de comisar din partea României (termenul-limită inițial fiind sfârșitul lunii august), Guvernul de la București e la un pas să ajungă în situațiile din 2014 și 2019, când din cauza întârzierilor privind decizia persoanei care să fie comisar european, România a mers pe varianta de rezervă.
În 2014, Victor Ponta, premier la acea vreme, a înaintat două scrisori președintelui nou ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în care preciza că prima propunere e Dacian Cioloș, pentru care era solicitat portofoliul Agriculturii. În caz contrar, propunerea a doua era Corina Crețu, pentru un alt portofoliu european. Negocierile s-au finalizat cu varianta Crețu, România primind portofoliul Dezvoltării Regionale.
În 2019, puși în fața unei probleme similare au fost liderii PNL, după ce persoana propusă inițial de Guvernul Dăncilă, Rovana Plumb, a picat la audierile din…
- Până în 2035, 2 din 5 copii vor fi supraponderali sau obezi
- Fostul secund de la națională îi ia apărarea lui Mircea Lucescu
- În 2024, 1 copil pe zi s-a născut datorită procedurilor FIV de la Fertility Institute, fosta Columna
- Ce rol poate juca Eduard Hellvig în PNL. Fostul șef al SRI a revenit în partid anul trecut
- Valentin Ceaușescu a auzit ce a spus Ladislau Boloni și a început să plângă