Oficiali NATO: Mircea Geoană Va Candida La Alegerile Prezidenţiale Din România | Politico
Un diplomat NATO de rang înalt din Europa de Vest a declarat că există un consens general în rândul aliaţilor că un est-european ar trebui să fie numit ca adjunct al lui Rutte. Discuţiile de la sediul NATO se concentrează pe două femei, foşti oficiali de rang înalt din Macedonia de Nord şi Bulgaria, două ţări balcanice care erau sub control sovietic până la sfârşitul Războiului Rece.
„Este foarte posibil ca postul să revină unei femei din Europa de Est”, a declarat fostul purtător de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, pentru Politico. „Nu în ultimul rând din cauza presiunii publice de a numi o femeie ca secretar general în locul lui Rutte”, a adăugat ea.
Rutte va prelua conducerea NATO la 2 octombrie, într-un moment în care alianţa militară îşi propune o misiune urgentă de consolidare a flancului estic pentru a preîntâmpina orice potenţială agresiune rusă. Germania, de exemplu, estimează că Rusia ar putea fi pregătită din punct de…
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”

