Dan Petrescu și-a aflat pedeapsa, după criza de nervi făcută în CFR Cluj
-
Conference League: Astana – Corvinul, miercuri, 17:00, DGS 1
-
Supercupa Europei: Real Madrid – Atalanta, miercuri, 22:00, DGS 1
La doar trei zile distanță, ”Bursucul” și-a aflat pedeapsa din partea Comisiei de Disciplină din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Dan Petrescu, suspendare de două etape și amendă de 320 de lei
În minutul 39 al meciului din Gruia, Florin Purece a înscris un gol superb de la distanță. În timp ce Purece se bucura alături de colegii săi, Petrescu a protestat vehement pe marginea terenului și i-a cerut centralului Andrei Chivulete să verifice faza la VAR. Antrenorul a fost avertizat cu galben.
În cele din urmă, reușita lui Purece a fost anulată pentru ofsaid la colegul său din atac. Deși golul le-a fost anulat celor de la Unirea Slobozia, Dan Petrescu nu s-a abținut și și-a continuat tirada la adresa arbitrilor, iar Chivulete l-a eliminat în minutul 42.
Acum, Comisia de Disciplină a anunțat că Dan Petrescu a primit două…
- Moment istoric în SUA după ce Keisha Lance Bottoms a devenit prima femeie de culoare aleasă vreodată guvernator
- La 21 de ani, a ”explodat” în Champions League! ”Ar putea fi un candidat la Balonul de Aur”
- Dominic Fritz ar putea rămâne fără salariul de la USR, după ce un nou proiect de lege a fost depus în Parlament
- Donald Trump, scos din minți de canalul său preferat, Fox News, în ziua alegerilor
- Europa a făcut Groenlanda „cadou” Americii

