PNL A Plătit Două Milioane De Euro Din Bani Publici Pentru Promovarea Cărţii Lui Nicolae Ciucă. Explicaţiile Liberalilor
Fotografia lui Nicolae Ciucă de pe coperta cărții „Un ostaș în slujba țării” este prezentă pe 400 de panouri de outdoor în orașele, pe autostrăzile și pe drumurile naționale din România, arată Snoop.ro. Potrivit sursei citate, publicitatea outdoor plătită de liberali pentru cartea lui Nicolae Ciucă a fost de două milioane de euro pentru trei luni, iar până la finalul anului, afișarea volumului lui Nicolae Ciucă va costa, în total, peste 4 milioane de euro.
Explicaţiile PNL
„Partidele politice beneficiază de subvenţie din partea bugetului de stat, potrivit legii. Fiecare partid îşi stabileşte priorităţile legate de promovarea activităţilor sale, în funcţie de canalele de comunicare de care este interesat (presă scrisă ori audiovizuală, mediul online, outdoor, pliante etc.). De altfel, PNL – precum şi celelalte partide – foloseşte aceste fonduri pentru a promova activitatea partidului, conducerea formaţiunii, candidaţii, atât…
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”

