Emmanuel Macron Laudă „curajul” Lui Joe Biden într-o Scrisoare Trimisă Președintelui American
„Apreciez curajul, spiritul de responsabilitate şi simţul datoriei care v-au condus la această decizie”, a scris preşedintele francez, potrivit unor extrase din scrisoare.
„Într-un moment în care tocmai am sărbătorit împreună cea de-a 80-a aniversare a debarcării din Ziua Z, îmi exprim dorinţa ca acest spirit de parteneriat între cele două maluri ale Atlanticului să continue să anime relaţiile istorice dintre cele două ţări ale noastre”, a transmis Macron.
Duminică, Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, a anunţat că pune capăt campaniei sale de realegere deoarece un număr tot mai mare de membri ai Partidului Democrat nu mai credeau în capacitatea sa de a-l învinge pe republicanul Donald Trump. Liderul de la Casa Albă i-a acordat sprijinul vicepreşedintelei sale, Kamala Harris, pentru a-l înlocui în alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie.
În mesajul său, Emmanuel Macron nu face nicio referire directă la victoria vreuneia dintre părţi….
- La 21 de ani, a ”explodat” în Champions League! ”Ar putea fi un candidat la Balonul de Aur”
- Dominic Fritz ar putea rămâne fără salariul de la USR, după ce un nou proiect de lege a fost depus în Parlament
- Donald Trump, scos din minți de canalul său preferat, Fox News, în ziua alegerilor
- Europa a făcut Groenlanda „cadou” Americii
- Alegeri SUA 2026. A început votul. Trump pretinde că a rezolvat problema inflației

