PNL Pune Batista Pe țambal în Cazul Dizolvării Filialelor Slabe. Ce Lideri Ar Trebui, Conform Deciziilor Interne, Să Nu Mai Prindă Lista La Parlamentare
La începutul lui 2024, pe 31 ianuarie, conducerea PNL lua o decizie prin care dorea să-i impulsioneze pe liderii de filiale să pună umărul la un rezultat cât mai bun al partidului. Prin urmare, într-o hotărâre de Birou Politic Național, formațiunea decidea ca președinții de organizații județene să candideze fie la șefia CJ, fie la primăria municipiu reședință de județ, „în funcție de situație”, ceea ce însemna că dacă aveau deja om în funcție, tot acela rămânea candidat. Unii lideri au interpretat „în funcție de situație” altfel, evitând o candidatură a lor și aruncând în luptă alți colegi de filială.
„Candidații la funcția de președinte al Consiliului Județean sau la funcția de primar al municipiului reședință de județ care vor obține un scor politic sub scorul filialei județene/municipale nu vor mai avea sprijinul partidului pentru o eventuală candidatură la alegeri parlamentare”, era o doua prevedere.
Nu în…
- Pe ce trenuri CFR Călători poți mânca o masă caldă și cât costă o omletă sau o ceafă de porc cu cartofi prăjiți
- postul public RTÉ, Irish Independent și alte instituții media, evacuate
- Trump dă vina pe alegători pentru prăbușirea burselor americane
- Cesc Fabregas a lăsat „mască” pe toată lumea, la două zile după rezultatul istoric Lens
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună

