Numărul Deceselor Cauzate De Temperaturile De Peste 50 De Grade Celsius Din Timpul Pelerinajului De La Mecca A Ajuns La 900 De Oameni
Majoritatea pelerinilor care au murit în timpul Hajj-ului de săptămâna trecută la Mecca, cel mai sfânt oraş al islamului, sunt cetăţeni egipteni.
Potrivit unui diplomat arab, „toate decesele sunt cauzate de căldură”. Temperaturile au atins 51,8 grade Celsius.
În acest an, aproximativ 1,8 milioane de persoane, majoritatea din străinătate, au participat la eveniment.
Noul bilanţ al Egiptului ridică la 922 numărul total al deceselor înregistrate până în prezent la Hajj, potrivit unei numărători realizate de AFP pe baza datelor furnizate de diferite ţări.
Pelerinajul Hajj este unul dintre cei cinci piloni ai islamului şi o datorie pe care toţi musulmanii apţi de muncă trebuie să o îndeplinească o dată în viaţă, dacă dispun de mijloacele financiare şi fizice necesare.
Datele Hajj-ului sunt stabilite în conformitate cu calendarul musulman, care se bazează pe cicluri lunare, iar în ultimii ani ritualurile au avut loc la temperaturi…
- cât durează până când revine în ritmul de funcționare normală
- „Mogging” este cuvântul anului 2026, potrivit Collins
- Antrenorul a fost dat afară, iar soția portarului abia aștepta.
- „Trump va rămâne în fruntea Americii doar în calitate de «rață schioapă»”
- Alertă majoră în Franța unde un atac cibernetic a vizat direct camerele frigorifice cu rezerve de sânge și plasmă

