CCR A Respins Sesizarea De Neconstituționalitate Privind OUG Pentru Comasarea Alegerilor, Făcută De Înalta Curte La Cererea REPER
Executivul condus de Marcel Ciolacu a adoptat pe 8 martie Ordonanţa de urgenţă care se referă la comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale, programate pe 9 iunie.
REPER a trimis pe 15 martie o adresă la BEC în care solicita înregistrarea lui Tiberiu Ionuţ Petrescu ca reprezentant în Biroul Electoral Central. Cererea a fost însă respinsă pe motiv că REPER nu a obţinut mandate la alegerile europarlamentare din 2019.
După ce Biroul Electoral Central a respins pe 16 martie cererile PMP, Forţa Dreptei şi REPER de a avea câte un reprezentant în BEC, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis pe 19 martie sesizarea de neconstituționalitate depusă de REPER.
REPER a susținut că „s-au modificat în mod arbitrar și nejustificat, cu doar 90 de zile înainte, norme și proceduri fundamentale, printre care modul de constituire a birourilor electorale”.
Europarlamentarul Dacian Cioloș, președintele REPER, a declarat că au fost „deposedați de…
- actorul favorit pentru audițiile de la Londra și viziunea lui Denis Villeneuve
- se deschide noul tronson A0 Nord, legătura directă de autostradă între A3 și A2
- De ce sunt conectate frigiderele din supermarket-uri la internet și cine ar putea fi în spatele atacurilor cibernetice
- Ce vor antreprenorii de la România?
- Lovitură la FCSB: ruptură la gambă?!

