Copilul Din Gorj Vândut în Germania De Părinții Lui Va Fi Adus Astăzi în România
„Prioritatea absolută în acest moment este să ne asigurăm că acest copil este bine, că va primi întregul sprijin şi ajutorul din partea specialiştilor noştri pentru a depăşi această traumă evidentă prin care a trecut”, a declarat preşedintele ANPDCA, Rareş-Petru Achiriloaie, care s-a deplasat la Munchen pentru a discuta cu autoritățile germane despre acest caz, transmite Ministerul Familiei.
Autoritățile din Germania au sesizat ANPDCA, cerând Ministerului Justiției clarificarea situaţiei unui minor român care se afla în grija unui cetățean străin.
În România, DIICOT a fost sesizată de DGASPC, după o solicitare din partea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie.
Cauza penală privind infracțiunea de trafic de minori a fost înregistrată la DIICOT Gorj pe 8 aprilie, iar cercetările sunt efectuate în acest moment in rem, au transmis reprezentanții instituției.
Suma pe care părinţii, tatăl alcoolic…
- Rolul-cheie cu care Ruxandra Ion l-a convins pe Mihai Călin să se întoarcă la Antena 1
- Nu am găsit pagina – Aleph News
- Raphinha a semnat: contract până în 2030!
- Un Ferrari Daytona SP3 a ajuns de la 2.334.048 la 18.540.000 milioane de dolari după doar 130 km parcurși. Record la licitația din Las Vegas
- Laura, vedeta TV care și-a făcut 50 de operații estetice

