Cătălin Cîrstoiu Spune Că „nu E în Incompatibilitate”, însă Mandatul Lui E Pe Masa Coaliției. „Aș Fi Nebun Să Merg înainte Fără Sprijin”
Cîrstoiu a remarcat că a fost „cam singur în precampania asta” și că nu a simţit sprijin din partea celor două partide. „Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin” politic, a afirmat el, întrebat dacă s-ar retrage din cursa pentru Primărie în cazul în carte liderii coaliţiei îi cer acest lucru. El a precizat că va discuta luni cu Marcel Ciolacu și cu Nicolae Ciucă și că nu ar putea continua fără sprijinul PSD și PNL, dar nu a anunțat o retragere a candidaturii.
Medicul a mai explicat că merge în orice spital de stat sau privat când este solicitat, inclusiv în clinica privată a familiei, pentru a-și ajuta pacienții și colegii medici care au nevoie de expertiza lui. „Legat de consultaţiile de la Anemona Med, mi-am ajutat colegii şi am răspuns şi solicitărilor unor pacienţi care mi-au solicitat expertiza. Rolul meu, de când am terminat facultatea, a fost să tratez oamenii, să le dau o opinie medicală. Dorm liniştit în…
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

