Sediul Alianței PSD-PNL, în Clădirea De Lângă Arcul De Triumf, Folosit De USL. Lista Pentru Europarlamentare, Depusă La BEC
Cele două partide au înregistrat alianța la Biroul Electoral Central pe 25 martie cu acest sediu, care a fost însă închiriat ulterior, mai notează publicația citată.
„PSD București a închiriat sediul de la RA-APPS”, au declarat surse din Coaliția de guvernare pentru Hotnews.ro.
„S-a dorit sediul din Kiseleff nr. 57. Este aproape de sediile PSD și PNL, dar este și o latură simbolică”, a spus un membru al Coaliției.
Astfel, Alianța PSD–PNL va folosi noul sediu pentru alegerile europarlamentare și locale din București, iar, dacă se vor stabili candidați comuni, și pentru scrutinul prezidențial și alegerile parlamentare de la finalul anului.
Sediul din Kiseleff 57 a fost folosit în urmă cu 13 ani de social-democratul Victor Ponta și liberalul Crin Antonescu, care au înființat USL. După ruperea Uniunii, sediul a fost deținut de PNL, iar, în perioada campaniei electorale pentru alegerile din 2014, Klaus Iohannis…
- actorul favorit pentru audițiile de la Londra și viziunea lui Denis Villeneuve
- se deschide noul tronson A0 Nord, legătura directă de autostradă între A3 și A2
- De ce sunt conectate frigiderele din supermarket-uri la internet și cine ar putea fi în spatele atacurilor cibernetice
- Ce vor antreprenorii de la România?
- Lovitură la FCSB: ruptură la gambă?!

