Tarifele RCA Nu Ar Trebui Să Crească După Expirarea Plafonării, Susține Vicepreședintele ASF Responsabil De Asigurări. S-au Scumpit în 2023, Deși Erau Plafonate
Până la expirarea plafonării va fi adoptat și un instrument care va permite ASF să ia măsuri dure pentru asigurătorii care au prețuri mult prea mari față de tarifele de referință, a mai spus oficialul.
„Plafonarea aceasta este în contextul în care apar și o serie de amendamente la legea RCA (în Parlament – n.r.). Sunt două procese independente până la urmă, dar întâmplarea a făcut să se desfășoare cam în aceeași perioadă. Pe scurt, nu sunt de așteptat ajustări semnificative în piață în privința tarifelor. Nici în sus, nici în jos”, a afirmat Mititelu.
Tarifele RCA au crescut cu 7% în 2023, deși erau înghețate
Raportul oficial pe anul 2023 al ASF arată că tarifele RCA au crescut anul trecut cu 7%, deși prețurile au fost înghețate, confirmând astfel dezvăluirile Libertatea.
Pe ansamblul întregii piețe, la 31 decembrie 2023, prima medie RCA anualizată s-a situat în jurul valorii de 1.219 lei, în creștere cu 7% comparativ…
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără

