Ciolacu Spune Că Ia în Calcul Propunerea Privind închiderea Supermarketurilor în Weekend: „Nu Este O Decizie Ușoară, Vrem Să Vedem Impactul”
„Am dat în discuţie, la Tehnicul Guvernului, să vedem în primul rând impactul. Nu e o decizie uşoară. Acum trebuie să fim corecţi, că nu există evaziune la supermarketuri, în primul rând. În al doilea rând nu ştim dacă acoperim nevoia cetăţenilor, dacă închidem supermarketurile. Nu era vorba numai de supermarketuri, era vorba de toate magazinele alimentare”, a declarat Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
„Şi atunci românilor li s-a spus să-şi facă aprovizionarea până sâmbătă la prânz. Eu nu pot să le spun românilor când să se ducă la magazin să-şi cumpere alimente, totuşi e decizia dumneavoastră, a mea, a fiecăruia dintre noi, dar am dat-o în calcul să vedem totuşi impactul. Nu e o decizie uşoară dar, dacă avem un sistem alternativ viabil, atunci se poate ajunge la o astfel de decizie”, a precizat șeful guvernului.
Micii comercianți i-au propus marți premierului, în timpul unor discuții la Palatul Victoria,…
- cum a protejat gigantul JPMorgan conturile lui Jeffrey Epstein. Senatul american declanșează o anchetă uriașă
- Foto | A ”furat” toate privirile la Universitatea Craiova
- un sergent e acuzat că a abuzat și șantajat o subalternă cu 19 ani mai tânără
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”
- SRI anunță două noi amenințări la Aeroportul Otopeni

