Un Rus întors De Pe Front A împușcat Mortal Un Bărbat într-un Restaurant Din Sankt Petersburg, Apoi S-a Așezat La Masă și A Continuat Cina
Crima a fost surprinsă de o cameră de supraveghere și îl arată pe atacator cum scoate un pistol și trage în bărbatul care stă în fața lui.
Victima sare în sus și cade nu departe de masă, iar Isakov se apropie și mai trage câteva focuri, apoi se întoarce la masă și continuă să mănânce.
Atacatorul a rămas liniștit las masă până la sosirea polițiștilor, care l-au reținut fără să opună rezistență.
A declarat că victima în datora 7 milioane de ruble
Se pare că această crimă a fost planificată și nu una spontană, suspectul declarând, potrivit unor surse din anchetă, că victima, un partener de afaceri, îi datora șapte milioane de ruble (aproximativ 70.000 de euro).
A fost deschis un dosar penal , iar instanța va decide ce măsură preventivă va fi luată în cazul suspectului de crimă.
Potrivit publicației Fontanka, Alexei Isakov s-a întors recent din zona de luptă din Ucraina, după ce a fost înrolat în armată dintr-o…
- postul public RTÉ, Irish Independent și alte instituții media, evacuate
- Trump dă vina pe alegători pentru prăbușirea burselor americane
- Cesc Fabregas a lăsat „mască” pe toată lumea, la două zile după rezultatul istoric Lens
- de ce pleacă badantele după câteva luni, deși familiile cheltuiesc peste 1.500 de euro pe lună
- Benzina și motorina s-au ieftinit vineri, 6 noiembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța

