Acord în Spania: Guvernul Condus De Pedro Sanchez și Separatiștii Catalani S-au înțeles Pe Legea Amnistiei. Cine Vor Fi Beneficiarii Ei
„După zile de muncă în comun, şi ţinând cont de directivele dreptului constituţional, european şi internaţional”, părţile „au ajuns la un acord (…) pentru a întări legea amnistiei”, au anunţat acestea, într-un comunicat de presă comun.
Legea va viza „toate persoanele având legătură cu procesul separatist” şi va fi „pe deplin în concordanţă cu Constituţia, dreptul şi jurisprudenţa europeană”, a explicat comunicatul, care însă nu dă detalii despre text.
De la Brasilia unde se află în vizită, premierul a apărat legea de amnistie pe care Congresul o va aproba şi care va fi „constituţională şi în concordanţă cu dreptul european”.
Pedro Sanchez promisese ca o asemenea măsură să fie adoptată de parlament în schimbul sprijinului celor şapte deputaţi ai Junts per Catalunya (JxCat), partidul lui Carles Puigdemont. Astfel, Sanchez a obținut reconfirmarea lui, la mijlocul lunii noiembrie, pentru un nou mandat de şef al…
- Un remorcher turcesc s-a scufundat în miez de noapte în Marea Neagră, lângă Neptun. Marinarii au fost salvați
- Moment istoric în SUA după ce Keisha Lance Bottoms a devenit prima femeie de culoare aleasă vreodată guvernator
- La 21 de ani, a ”explodat” în Champions League! ”Ar putea fi un candidat la Balonul de Aur”
- Dominic Fritz ar putea rămâne fără salariul de la USR, după ce un nou proiect de lege a fost depus în Parlament
- Donald Trump, scos din minți de canalul său preferat, Fox News, în ziua alegerilor

