Numit șef La PNL București, Sebastian Burduja Nu Respinge O Candidatură La Primăria Capitalei
Burduja a spus că PNL i-a trasat la începutul anului 10 obiective actualului primar, printre care termoficarea și parcurile Capitalei, iar Nicușor Dan a avut termen 6 luni să le realizeze. Pe 8 august, edilul a spus că a trimis conducerii PNL București raportul cerut.
„Evaluăm în cadrul echipei cât de bine s-a descurcat, dar eu cred că, dacă îl întrebaţi şi pe dânsul «Eşti mulţumit de cum arată oraşul ăsta pe care îl administrezi de nişte ani de zile?», răspunsul onest nu poate să fie decât că nu este mulţumit, cum nu este niciun bucureştean mulţumit”, a afirmat Sebastian Burduja, într-o conferință de presă la Parlament, după ședința Biroului Politic al PNL.
Ministrul PNL al energiei a precizat că niciodată nu a alergat după funcții, dar nici nu se poate da înapoi de la provocări.
„Niciodată nu m-am dat înapoi de la nicio bătălie electorală. Şi când a fost să merg la Neamţ, unde n-aveam nicio şansă să candidez la…
- Horoscop 8 Decembrie 2023. Capricornii Au Ocazia Să Ofere Mai Mult Decât Au Primit și Să Dea Un Exemplu Bun Celor Din Jur
- De Câți Bani Au Nevoie Europenii Pentru A Fi Fericiți. Studiu
- AFP, După Concedierile Anunțate De Ringier La Libertatea: „Planurile De Restructurare Stârnesc îngrijorări Cu Privire La O Scădere A Libertății Presei în Această țară”
- Video | Germania – România 24-22. „Tricolorele” mai pot ajunge în sferturile CM doar printr-o „minune”. Danemarca, învinsă de Japonia
- Petrolul-Sepsi, Live Video 17:00 DGS 1, Pecica-Corvinul, 17:00 DGS 2, FCU Craiova-FCSB 20:45 DGS 1, Dinamo-Oțelul 20:45 DGS 2