Nicolae Ciucă, despre o colaborare cu Eduard Hellvig: Nu am mai vorbit după ce şi-a încheiat mandatul la SRI
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, 4 septembrie, că „menţine liniile de dialog deschise cu toţi oamenii de valoare din ţara noastră”, dar a precizat că nu a mai vorbit cu fostul șef SRI, care a demisionat acum două luni.
Nicolae Ciucă a fost întrebat la Palatul Parlamentului, după ședința Biroului Politic Național al partidului, dacă există o colaborare cu Eduard Hellvig şi Crin Antonescu.
„PNL îşi respectă liderii, indiferent unde îşi desfăşoară ei activitatea acum, va continua să îi respecte şi să îşi menţină liniile de dialog deschise cu toţi oamenii de valoare din ţara noastră. Eu vorbesc, de fiecare dată când am ocazia, cu domnul Crin Antonescu, cu domnul Blaga, cu domnul Stolojan, cu Florin Cîţu, cu toată lumea discutăm”, a spus liderul PNL, fără să îl menționeze și pe Hellvig.
Întrebat apoi dacă și cu fostul șef al SRI mai discută, Ciucă a răspuns: „Doar nu ne-am supărat cu dumnealui. Este…
- Replica dată de consilierul lui Nicușor Dan unui jurnalist care l-a numit pe Elbridge Colby „papițoi prorus” și „imbecili” pe „cei care conduc diplomația română”
- SRI anunță două noi amenințări la Aeroportul Otopeni
- România a avut „doar politica prostului” față de SUA și Trump în ultimii ani
- Live Video&Score | Celta Vigo – Union St. Gilloise 1-0, DGS 2 / Alkmaar – Juventus 0-0, DGS 3 / Celtic
- Ce legătură ar avea cu avioanele F-16 ridicate de urgență în weekend

