Carnea de pui te poate îmbolnăvi chiar și după ce o gătești. Avertismentul unui nutriționist
Carnea de pui este unul dintre cele mai consumate alimente din România, însă puțini cumpărători știu ce riscuri pot exista în spatele unui produs aparent proaspăt și sănătos. De la bacterii care pot provoca infecții
Când se deschid primii kilometri din Autostrada A8 și cum se lucrează pe șantierul de la Târgu Mureș
Primii kilometri din Autostrada Unirii A8, pe sectorul Târgu Mureș – Miercurea Nirajului, vor fi deschiși circulației în prima parte a anului viitor, lucrările atingând deja un stadiu fizic de aproape 70%. Potrivit secretarului de
Când Pică Paștele Ortodox și Paștele Catolic în 2024
În 2023, Paştele Ortodox a fost sărbătorit pe data de 16 aprilie, în timp ce Paştele Catolic a fost o săptămână mai devreme, pe 9 aprilie. Practic, duupă cum se poate observa, și în 2023
când o poți vedea cel mai bine
Ce este un meteorit și un meteor Potrivit Observatorului Astronomic Amiral Vasile Urseanu, în sistemul solar există mult mai multe obiecte cosmice în afară de Soare şi planete. Avem resturi rămase de la formarea planetelor,
Când Masa Zilnică Nu Mai Este O Certitudine Pentru Milioane De Români: The Access Alliance Invită Companii și ONG-uri Să Se Implice în Reducerea Insecurității Alimentare
„De fiecare dată când am cerut ajutor… primesc refuz. Acum doi ani s-a schimbat radical situația: mama e și ea într-un cărucior rulant, azi eu sunt singurul care se duce după cumpărături. Am rugat de
Când mănânci poate fi la fel de important ca ce mănânci. Cum te poate proteja alimentația corectă de bolile cardiovasculare
Ora la care mâncăm e mult mai importantă pentru sănătatea inimii Studiul sugerează că limitarea meselor la orele zilei ar putea reduce semnificativ riscurile de sănătate asociate cu perturbarea ritmului circadian. Această descoperire ar putea
Când își va face Thomas Tuchel prima apariție ca selecționer al Angliei
Premier League: Arsenal – Man. United, miercuri, 22:15, DGS 1 Cupa României: Metalul Buzău – Dinamo, miercuri, 17:45, DGS 1 Neamțul își va începe mandatul pe banca ”Celor Trei Lei” la începutul anului 2025, iar obiectivul acestuia
Când intră pensiile pe card în septembrie 2026. De ce o parte dintre beneficiari primesc banii mai devreme luna aceasta
Când intră pensiile pe card în septembrie 2026 Beneficiarii care au solicitat virarea banilor în cont curent sau pe card vor avea parte de o veste bună. În mod normal, conform regulamentului CNPP, pensiile plătite
Când începe Ramadan 2025, postul ţinut de lumea musulmană
Ramadanul este perioada de o lună de zile a calendarului islamic, care marchează perioada lunii în care Profetul Mohamed a avut primele revelații. Vezi când începe Ramadan 2025! Ce este Ramadan Luna Ramadan este considerată
Când începe Postul Sfintei Marii
Când este Postul Sfintei Marii sau postul Adormirii Maicii Domnului În calendar ortodox 2025, Sfânta Maria este sărbătorită de două ori. O dată pe data de 15 august, atunci când creștinii prăznuiesc Adormirea Maicii Domnului
Când Este Solstițiul De Vară 2024
Ce înseamnă solstițiul de vară Solstițiul de vară este un eveniment astronomic ce marchează punctul în care axa Pământului este cel mai mult înclinată spre Soare, în emisfera nordică. Acesta marchează începutul verii astronomice în
Cine ar mai fi crezut? S-au calificat în sferturile Cupei, după 0-3 la loviturile de departajare
SuperLiga: CFR – Hermannstadt, miercuri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Universitatea Craiova – ”U” Cluj, miercuri, 20:30, DGS 1 Cu Dunkerque
Cine ar putea câștiga Alegerile Prezidențiale din primul tur
Sondaj Alegeri Prezidențiale 2025. Foto: Captură de ecran/ Polymarket PolyMarket îl clasează pe Călin Georgescu pe primul loc, cu o
Cine ar putea prelua Carrefour România. Un jucător român se luptă cu giganții din retail
Carrefour pregătește o retragere din România Carrefour a mandatat banca BNP Paribas să analizeze interesul potențialilor investitori pentru o vânzare







