Pasărea rănită a primit un cioc nou, realizat cu o imprimantă 3D, și a prins imediat un șoarece, în Olanda
Oamenii de știință s-au temut că pasărea (Kalao sau pasărea-rinocer) va respinge noul său cioc, care nu are senzații precum ciocul original, relatează People. Însă pasărea rănită din Olanda se ridică din nou, ciugulește și
Spălatul Fructelor Nu Poate Elimina în Totalitate Pesticidele, Avertizează Un Nou Studiu. Metoda Care Scade Riscurile
Lucrarea vine pe fondul dezbaterii privind gradul de contaminare a alimentelor cu pesticide și riscurile potențiale pentru sănătate asociate cu o dietă constantă care include reziduuri de pesticide. În luna mai, Consumer Reports a stabilit că
SpaceX țintește cea mai mare listare la bursă din toate timpurile, la o valoare de 2000 de miliarde de dolari
O creștere spectaculoasă a evaluării SpaceX Conform Bloomberg, această evaluare ar marca o creștere de aproape două treimi față de valoarea de 125 de milioane de dolari a companiei după achiziția xAI, firma de inteligență
SpaceX scrie istorie si devine cea mai mare listare la bursa din lume. Actiunile cresc cu 30% in prima zi
Elon Musk a devenit primul trilionar al planetei. De trei ori mai bogat decât Larry Page Elon Musk, a cărui avere a depășit 1.000 de miliarde de dolari datorită succesului SpaceX, devenind astfel primul trilionar
SpaceX a preluat xAI. Elon Musk anunță construirea pe orbită a unor centre de date pentru proiectul „soare conştient”
xAI se alătură SpaceX SpaceX a anunțat achiziția companiei xAI, într-un demers prin care își propune să integreze inteligența artificială cu tehnologiile sale spațiale, rețelele de comunicații și platformele digitale. Noua entitate este prezentată drept
SpaceX A Amânat Lansarea Rachetei Starship Până Sâmbătă, Din Cauza Unei Piese Care Trebuie Schimbată
„Trebuie să înlocuim un grilaj coordonator, aşa că lansarea este amânată pentru sâmbătă”, a scris Musk joi pe platforma X. Lansarea este programată într-o fereastră de 20 de minute care se deschide la ora 8:00
Șovăielile Alianței PSD-PNL Privind Candidatul La Primăria București. Cum A Ajuns Coaliția La Un Pas De Situația Liberalilor Din 2016
Problemele de imagine ale lui Cătălin Cîrstoiu, lipsa de tracțiunea a acestuia și slaba conlucrare PSD-PNL la nivelul Capitalei i-au determinat pe liderii PSD și PNL să discute luni după-amiază dacă pot continua sau nu
Soțul primei femei crioconservate are o nouă relație, în China
Contract pe 30 de ani cu Institutul de Cercetare în Științele Vieții În 2017, Zhan Wenlian a devenit prima persoană criogenată din China. Gui a semnat un contract pe 30 de ani cu Institutul de
Soțul Dianei Șoșoacă Amenință Că Divorțează și îi Va Lua Numele De Familie: Când Am Luat-o De Soție Era Alta, Acum Se Crede Zeiță. Va Trece La Macovei
Întrebat dacă va divorța de Diana Șoșoacă, politicianul a răspuns: „Cel mai probabil, da. Ieri a fost un simulacru de consiliu în care toți au fost obligați nu doar să voteze împotriva mea, ci să
Soțul Dianei Șoșoacă A Fost Exclus Din Partidul SOS. Ce A Spus George Simion Despre Scandalul Dintre Cei Doi
„În cazul excluderii lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă, au fost 43 de voturi pentru și două abțineri, senatorul Diana Iovanovici Șoșoacă, președintele partidului, abținându-se de la vot”, a transmis SOS în weekend. Partidul condus de Diana Șoșoacă
Soția unui fotbalist de la UTA a amenințat că se aruncă de la etajul doi al unui bloc. Femeia a fost salvată de forțele de ordine
Soția unui fotbalist din Superliga a fost salvată vineri, 6 noiembrie, după ce a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc. Intervenția promptă a poliției, jandarmilor și salvatorilor ISU a
„Misiunea mea, să-l deconspir pe George Simion”. Stenograme DIICOT
Stenogramele procurorilor DIICOT conținute în referatul prin care s-a cerut arestarea preventivă a lui Călin Georgescu devoalează o convorbire care
„Mogging” este cuvântul anului 2026, potrivit Collins
„Mogging” a fost desemnat cuvântul anului 2026 de dicționarul Collins, după ce a devenit viral printre generațiile Z și Alpha,
„Monitorizați acțiunile justiției împotriva lui Călin Georgescu”
AUR a organizat astăzi, la Bruxelles, conferința internațională „Alegerile anticipate: revenirea democratică la vot a cetățenilor europeni”, în cadrul căreia






