Ilie Dumitrescu, mesaj clar pentru Gigi Becali: “În asta trebuie să investească”
Gigi Becali (69 de ani) a anunțat în exclusivitate pentru Digi Sport că urmează să facă 6 transferuri la FCSB, dar Ilie Dumitrescu nu a fost de acord cu politica transferurilor pe care finanțatorul „roș-albaștrilor”.
BMW A Concediat Angajații Care Au Vândut Mașini De Lux în Rusia, în Ciuda Interdicțiilor UE
Filiala din Hanovra se află în spatele comerțului ilegal, potrivit BMW Group Producătorul german de automobile BMW Group a dezvăluit că, în ciuda sancțiunilor internaționale și ale UE pe scară largă, a vândut mai mult
Blue Monday – Cea Mai Deprimantă Zi Din An
Blue Monday: concept și istorie Termenul de Blue Monday a apărut pentru a descrie ziua de luni din ultima săptămână plină a lunii ianuarie sau, cu alte cuvinte, a treia zi de luni din prima
Blocaj în Coaliţie Pe Comasarea Alegerilor. PSD și PNL Nu S-au înțeles La Negocieri. „Nu știm Ce șanse Mai Sunt Să Ne înțelegem”
La discuțiile care au început la ora 16.00 la sediul Guvernului au participat președinții celor două partide, secretarii generali și aproape toți prim-vicepreședinții, cu excepția lui Iulian Dumitrescu (PNL), anchetat de DNA, și a Gabrielei
Black Friday: FOCUS+ TV La Numai 9.99 Lei
Nu lăsa oferta specială să-ți scape în acest week-end! Vezi online canale TV live, mii de filme și seriale la un super preț! FOCUS+ vine cu o ofertă specială de Black Friday pentru clienții TV
Bitcoin și dolarul au scăzut dramatic. Ce a dus la acest declin
Bitcoin a scăzut cu 20% de la învestirea lui Donald Trump Marți seară, 25 februarie, prețul bitcoinului era în scădere cu 7%, ajungând la 86.915,13 dolari pe unitate, conform datelor Coin Metrics. În cursul zilei,
Bitcoin Crește Spectaculos Dupa Alegerile Din SUA, Ajungând La 80.000 Dolari
Bitcoin a ajuns la 80.000 de dolari duminică, înregistrând o creștere semnificativă în perioada premergătoare alegerilor prezidențiale din SUA și continuând să urce în urma victoriei lui Donald Trump. Criptomoneda a crescut cu 80% în
Bitcoin atinge un nou record: peste 125.000 de dolari, în urma shutdown-ului SUA
Bitcoin a atins un nou record istoric duminică, depășind pragul de 125.000 de dolari. Criptomoneda a ajuns la valoarea de 125.689 de dolari, depășind recordul anterior de aproximativ 124.500 de dolari stabilit în august. Creșterea
Bitcoin a scăzut cu peste 20% într-o singură lună, coborând sub pragul de 84.000 de dolari: „Teama atinge niveluri extreme”
Scădere dramatică pe piața monedelor virtuale „După un vârf de aproape 126.000 de dolari la începutul lunii octombrie, bitcoin a scăzut cu peste 20% în ultima lună, coborând pentru scurt timp sub nivelul de 84.000
Bitcoin A Depăşit Pentru Prima Dată Pragul De 95.000 De Dolari, Susținut De „efectul Trump”
Joi, în jurul orei 1.24, cea mai valoroasă criptomonedă a atins vârful de 95.004,5 dolari. Deși s-a moderat ușor în minutele următoare, Bitcoin se tranzacționa la 94.907 dolari la ora 1.45 GMT, conform sursei citate.
Biroul Viceprimarului PNL De Braşov, Mutat în Cimitir De Primarul USR, Allen Coliban
„În 8 noiembrie, în ziua Sfinţilor Mihail şi Gavril, când îmi serbam onomastica, am primit un mail de la primarul Braşovului, care este la Barcelona, prin care eram anunţat că din 10 noiembrie, când îmi
Cine sunt cei mai bogați oameni din lume în septembrie 2026? Elon Musk conduce clasamentul cu 892 de miliarde de dolari
Clasamentul celor mai bogați zece oameni din lume în luna septembrie 2026 este dominat autoritar de nume sonore din domeniul
Cine sunt cei mai bogați oameni, denumiți „supermiliardari”
Elon Musk Elon Musk, cel mai bogat om din lume, cu o avere de peste 419 miliarde de dolari. Foto:
Cine sunt cei mai bogați șase români din topul miliardarilor Forbes 2026
Cine sunt cei mai bogați români din topul Forbes 2026 Pe primul loc între români se află Ion Stoica și







