Categories
Cum au încercat alte țări europene să prevină manipularea alegerilor pe rețelele sociale și ce a făcut România în 2024
România putea solicita Comisiei Europene, în anul electoral 2024, organizarea unor întâlniri cu reprezentanții marilor platforme online pentru prevenirea interferențelor electorale. Conform News.ro, mai multe state europene au făcut acest demers înaintea scrutinurilor, însă autoritățile
Latest PostsView All
Progrese majore pe șantierul feroviar care leagă Valu lui Traian de Portul Constanța
Compania Bawi Construction, preluată oficial de la 1 octombrie 2026 de grupul austriac STRABAG, avansează lucrările pe șantierul feroviar din
Proiect Legislativ. Pedepse Mai Mari Pentru Agresorii De Copii. Câţi Ani Pot Sta La închisoare
„Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a
proiect pentru construirea unui pasaj subteran în partea de sud
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a iniţiat realizarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea unui pasaj subteran în partea de







