Mesajul dur al ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, la examenul de Rezidențiat 2026
Un număr de 9.969 de tineri absolvenți la Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie – cu 178 mai puțini decât anul trecut – au susținut examenul de Rezidențiat 2026. Prezent la Romexpo, acolo unde s-au
„Au amenințat că nu mai cotează și au ajuns inclusiv la Cotroceni”
Consiliul Concurenței ar fi descoperit în timpul perchezițiilor informatice mesaje pe care bancherii le-au schimbat între ei în privința ROBOR, rata cu care băncile se împrumută între ele. Reamintim, instituția condusă de Bogdan Chirițoiu a
„Atmosfera e deja foarte frumoasă la Bonțida”
Astăzi se deschid oficial porțile la Bonțida! Începe Electric Castle 2026, ediția care promite să depășească toate așteptările, după ce anul trecut fanii l-au văzut pe Justin Timberlake pe scena principală. Anul acesta, organizatorii pun
„Atac Masiv Pentru A Paraliza Rețeaua TGV Din Franța”, înainte De Deschiderea JO. Incendii Provocate Intenționat, Lângă Liniile Principale. „Va Dura Până Luni”
Traficul este întrerupt pe anumite tronsoane, provocând întârzieri semnificative vineri, zi în care Franța primește de obicei mulți turiști transfrontalieri și când are loc deschiderea Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. SNCF a spus
„Astăzi, alegem să vorbim despre Apărare nu prin lozinci, ci prin întrebări”
De șase ani, ești cel Aleph. De șase ani, ai fost ținut la curent. Nu doar cu ceea ce se întâmplă, ci și cu ceea ce nu se întâmplă. Cu ce merge în Armata Română
„Astăzi nu este”. Ce amintire dureroasă a rememorat prezentatorul TV
Radu Vâlcan a anunțat că Insula Iubirii nu se difuzează în această seară din cauza meciului naționalei. Prezentatorul TV a rememorat un moment dramatic din 1994, când a plâns pe străzi. Radu Vâlcan le-a arătat
„Armata Roșie” A Primarilor PSD, Marele Atu în Lupta Pentru Prezidențiale. Care Sunt Bazinele Electorale Importante Ale Partidelor | ANALIZĂ
La capitolul vot politic, PSD a reușit să strângă cea mai mare susținere politică în Dolj – 150.759 de voturi, conform platformei rezultatevot.ro a Code for Romania, ceea ce înseamnă și un procent de 54,8%.
„Armaghedonul software”. O companie de inteligență artificială a provocat pierderi de peste o mie de miliarde de dolari pe burse
Cauza? AI-ul ar putea eroda structural veniturile din serviciile cu marjă ridicată ale sectorului IT, creând riscuri de scădere a câștigurilor și a evaluărilor. Ape necunoscute Investitorii evaluau miercuri dacă vânzarea masivă a acțiunilor globale
„Ar trebui să fim fericiți”
Conform vicepreședintelui ANAT, turismul românesc „merge spre bine”, însă România se confruntă și cu „multe greutăți”. „În medicină se spune «întâi să nu faci rău». Noi ne facem de multe ori rău. Ne plângem că
„Ar trebui să devină norma” pentru fiecare familie
„Trebuie să le transmitem oamenilor că a fi părinte este o bucurie și nu este nevoie să amâne această fericire”, a declarat Putin la o reuniune a Consiliului pentru Politică Demografică și Familială, care funcționează
„Ar crea o mare problemă de credibilitate”
„Să continue ce este în prezent. Nu neapărat să taie, nu neapărat să majoreze impozite, să continue. Şi dacă continuă înseamnă să nu reduci, de exemplu, TVA-ul. Nici cel puţin să nu discuţi că te
Crin Antonescu, Vizat De Noi Critici Din PSD înaintea Primei ședințe De Coaliție Din 2025. Robert Cazanciuc: „Te-au Desemnat Candidat și Tu Aştepţi Să Fii Rugat?”
„Eu, dacă eram în locul domnului Antonescu, dar nu sunt, a doua zi de Crăciun îl sunam pe domnul Ciolacu,
Cristi Balaj a intrat în direct și l-a ”desființat”, imediat după Dinamo – CFR Cluj 1-1
SuperLiga: Univ. Craiova – Hermannstadt, sâmbătă, 18:15, DGS 1 SuperLiga: Rapid – UTA Arad, sâmbătă, 21:00, DGS 1 Președintele CFR-ului
Cristi Borcea a spus exact de ce are nevoie Dinamo pentru a se lupta la titlu
Premier League: Tottenham – Manchester City, miercuri, 21:30, DGS 1 Cupa României: Poli Iași – Hermannstadt, miercuri, 19:00, DGS 1






