Ce Plante Poți Crește în Sticle și Terarii
Ce sunt terariile
Termenul de terariu se referă la o grădină naturală miniaturală creată într-un recipient transparent sigilat, de obicei din sticlă, care este conceput pentru a susține creșterea și protecția unor plante, iar uneori chiar și a unor mici animale. Terariile pot fi de două feluri: deschise și închise. Terariile deschise sunt o opțiune pentru plantele care nu au nevoie de umiditate ridicată, în timp ce terariile închise sunt ideale pentru plantele tropicale mici, cu creștere lentă, care se bucură de condiții de umiditate, potrivit RHS.org.uk.
Terariul trebuie amplasat într-un loc aerisit, care să nu fie înghesuit, pentru a putea capta destulă lumină. Terariul și sticla trebuie ținute la o fereastră orientată către vest sau către nord, fără ca lumina să bată direct pe ele. Totodată, este bine să ferești terariul de sursele…
- Monedele străine recâștigă rapid terenul pierdut imediat după alegeri
- șase morți și zece răniți
- Mesaje de Sfinții Constantin și Elena
- „Cursul de 5 lei era imposibil de apărat”, spune Mugur Isărescu. BNR a creat celulă de criză din cauza ieșirilor de bani, pentru asigurarea banilor de pensii
- Peste 20 de vaci au murit pe loc după ce au fost lovite de fulger, pe o pășune din Galicia