Candidați Județul Vâlcea Alegeri Parlamentare 2024. Cine Candidează în Vâlcea La Camera Deputaților și Senat
Alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024
La alegerile din 1 decembrie 2024 se aleg membrii Senatului și ai Camerei Deputaților. Senatorii și deputații sunt aleși prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.
Votarea în țară se desfășoară într-o singură zi, duminică, 1 decembrie 2024, între orele 07.00 – 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 s-au înscris 31 de partide și alianțe, precum și 19 organizații ale minorităților naționale.
Candidații din județul Vâlcea la Senat – alegeri parlamentare 1 decembrie 2024
În Vâlcea, ordinea partidelor pe buletinul de vot, la Senat, a fost stabilită…
- Radu Vasile, Diaconescu, Grindeanu, Ciucă și liderii USR
- Mesaje de Paștele Catolic 2025 pentru familie și prieteni
- „Presupun că vor respecta înţelegerea”
- Cum ajută arta în tratarea anxietății și depresiei?
- Crin Antonescu a fost chemat la Securitate pentru a fi cercetat, a declarat Mihai Demetriade, consilier CNSAS